Grupul Eurolines ca angajator

Ne desfăşurăm activitatea într-un domeniu caracterizat prin dinamism şi deschidere, de aceea angajaţii Eurolines dezvoltă permanent noi abilităţi profesionale şi au posibilitatea de a interacţiona cu oameni din toate colţurile lumii.

Lucrăm cu oameni loiali, pozitivi şi eficienţi, capabili să ia decizii vizionare.

Preţuim entuziasmul, discernământul, creativitatea şi curajul de a împinge lucrurile înainte.

Am decis să investim mai mult în programe de training pentru a menţine valoarea ridicată şi standarde competitive pentru întreaga echipă Eurolines.

Amploarea grupului noastre aduce cu sine oportunităţi de carieră interesante. Avem numeroase exemple de colegi care s-au bucurat de un progres extraordinar în carieră de-a lungul timpului petrecut la noi. Ne mândrim cu perspective de carieră interesante într-o industrie dinamică, stimulantă şi plină de satisfacţii.

Bineînţeles, cele mai multe dintre persoanele atrase de industria de turism au o pasiune pentru călătorii. Birourile şi agenţiile noastre sunt pline cu oameni care au cu adevărat o pasiune pentru ceea ce fac. Fie că lucrează direct cu clienţii noştri sau “în spatele scenei”, toată lumea este solidară scopului comun, acela de a aduce zâmbete pe chipurile oamenilor, de a le oferi experienţe unice şi de neuitat.